Repertoriu

Obiceiuri traditionale romanesti. Jocul cu masti

 

ROMANIAN TRADITIONAL CUSTOMS DANCES WITH MASKS (more…)

 

Viata sociala traditionala cunostea o anumita ordine, iar obiceiurile exprima diversele aspecte ale acestei randuieli, ca un autentic mecanism creator si pastrator de ordine.

Folcloristica a grupat obiceiurile populare traditionale in doua mari categorii:

  1. Obiceiuri calendaristice sau „de peste an”, care sunt structurate in patru cicluri si corespund celor patru anotimpuri (obiceiuri de primavara, de vara, de toamna si de iarna)
  2. Obiceiuri ale vietii de familie (care marcheaza importante momente din viata omului – nasterea, nunta, inmormantarea)

 

In Romania si, mai ales, in Moldova (tinutul natal al membrilor Ansamblului Folcloric „Busuiocul”), calendarul manifestarilor de peste an asigura un loc distinct sarbatoririi Craciunului si Anului Nou.
Caracterul esential al acestei sarbatori este, desigur, bucuria si increderea cu care omul intampina trecerea de la anul vechi la anul nou, inceputul unei noi perioade de vegetatie, ale unei noi etape din viata lui si a semenilor sai. Cele 12 zile, care ii alcatuiesc ciclul (25 decembrie – 6 ianuarie), cuprind o serie de rituri si ceremoniale cu dominanta semnificatie augurala. Marcand pragul dintre cei doi ani, acestea se infaptuiesc sub semnul trecerii de la ceea ce am trait, la ceea ce vom trai, de la ceea ce cunoastem, la ceea ce vom cunoaste, de la ceea ce am facut, la ceea ce am dori sa facem.
Nu numai bogatul repertoriu de obiceiuri (colindatul, jocurile cu masti, reprezentatiile de teatru folcloric), ci si toate comportarile oamenilor – de la impodobirea caselor, pana la bauturile si mancarurile imbelsugate, la dansuri si petreceri – toate se fac din convingerea ca Anul Nou este o sarbatoare de inceput, Festum incipium. Si, potrivit conceptiei fundamentale a faptului dintai, cum va fi inceputul, asa va fi intreg anul care vine.

In satele din Moldova au fost semnalate peste 100 de obiceiuri de iarna care apartin categoriei jocurilor cu masti, intre care cele mai cunoscute sunt: „Jocul Caprei”, „Jocul Cerbului”, „Jocul Caiutilor”, „Jocul Ursului”.
Masti zoomorfe, capra, cerbul, caiutii sau ursul reprezinta superpersonajul spectacolului, in jurul caruia se afla alte numeroase personaje secundare.
Majoritatea acestora sunt masti antropomorfe (mosnegi, babe, draci, tigani, tiganci, negustori, doctori etc.), care evolueaza dinamic si zgomotos, improvizand scene hazlii spre a inveseli asistenta. Protejati de obrazare (masti care acopera doar capul) sau de masti-costume (care acopera intreg corpul), personajele jocurilor cu masti au rolul de a ironiza, de a demasca si satiriza, de a sanctiona tot ceea ce a fost imperfect de-a lungul anului.

De mentionat ca personajele cu masti din obiceiurile de iarna poarta denumirea generica de Urati, alaturi de acestia existand si o alta categorie de interpreti, Frumosii (reprezentati de tineri si tinere imbracati in frumoase haine de sarbatoare si manifestand un comportament lipsit de stridente).
Aceste personaje par a fi elemente contradictorii. Fara a se urmari anularea unuia din cele doua grupuri, relatiile dintre ele se realizeaza lasandu-le pe amandoua sa vietuiasca   intr-o continua tensiune. Asadar, armonia spectacolului nu reprezinta absenta, ci echilibrul contrastelor.

Ca acte de comunicare, jocurile cu masti au un limbaj complex, insumat din imbinarea exprimarii verbale cu cea muzicala si coregrafica, cu cea gestica si mimica ori cu diverse reprezentari clasice. Toate aceste sisteme de comunicare nu numai ca se intrepatrund, dar se determina si se completeaza reciproc, asumandu-si concomitent succesiv sau alternativ, sarcina sustineri mesajului exprimat de respectivele manifestari folclorice.

Muzica si dansul sunt nelipsite in spectacolele jocurilor cu masti. Ele insufletesc evolutia diverselor personaje, dau un ritm sustinut actiunii „scenice”, constituie fondul dinamic al momentelor de pantomima.
In majoritatea cazurilor, coregrafia spectacolelor cu masti este luata din repertoriul petrecerilor taranesti care au loc in zilele de duminica.

Marea lor rezistenta in timp, dainuirea pana in zilele noastre a obiceiurilor traditionale (implicit a celor legate de sarbatorile de iarna) isi are explicatia in capacitatea de a suporta, in cadrul evolutiei lor, a unui proces de mutatie functionala treptata, exprimat sintetic prin pierderea valentelor rituale, accentuarea valentelor ceremoniale si, in ultima instanta, a celor artistice. Fenomenul a fost bine surprins de savantul roman Mircea Eliade care sublinia ca demagizarea este unul din aspectele esentiale ale evolutiei obiceiurilor populare.